Atunci când vorbim despre resurse oamenii se gândesc în general la timp, bani, energie sau relații. Această gândire comună despre conceptul de resurse face referire la ceva exterior. Timpul nu este o resursă pe care poți cu adevărat controla, ci mai degrabă este ceva ce ți se întâmplă și de cele mai multe ori el este cel care te controlează pe tine.

Când vorbim despre resursele interioare ne gândim la toate acele aspecte ale noastre, fațete încărcate cu informații prețioase despre noi. Astfel identificarea resurselor interioare reprezintă o modalitate de a ne cunoaște mai bine pentru a învăța să ne folosim mai mult puterea interioară și resursele benefice.

Identificarea resurselor interioare reprezintă o primă parte importantă din tehnica resurselor interioare, o tehnică extraordinară de lucru pentru rezolvarea anxietății, fobiilor, durerilor fizice, emoționale sau psihologice. Tehnica are la bază această cunoaștere interioară și lucrul cu propriile resurse.

Cât de des te întâlnești cu situații în care parcă vrei ceva și în același timp parcă nu-l vrei? Când ne exprimăm astfel o parte din noi (o resursă) vrea ceva și o altă parte din noi vrea altceva ( o altă resurse). Așa se dezvoltă conflictele interioare, momentele în care nu știi ce să faci sau cum să alegi ce este mai bine pentru tine. Este cel mai bun exemplu c[ ]n acel moment lucrează două resurse diferite.

Identificarea Resurselor Interioare este o modalitate extraordinară de a te cunoaște mai bine, de a te deazvolta sau de a-ți rezolva probleme interioare cu care te confrunți.
In următorul VIDEO vei vedea o demonstrație în care am lucrat pentru a depăși dificultățile de învățare a limbii engleze.

Dacă vrei să înveţi schema de lucru cu care poţi să identifici resursele interioare, atât cele de suprafaţă cât şi cele secundare pentru tine şi/sau pentru cei din jurul tău, atunci te aştept pe 1 Aprilie la Seminarul Practic de Identificare a Resurselor Interioare.

Te poţi Înscrie http://www.hipnoza.ro/resursele-interioare/.

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale si apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!

Summary
Title
Ședință Identificarea Resurselor Interioare
Description

Nu poți Învăța o Limbă Străină? Folosește Resursa Interioară Potrivită și Înveți Instant. Urmărește înregistrarea unei ședințe demonstrative de Identificare a Resurselor Interioare.