Regresia în vieți anterioare este un “fenomen” prin care oamenii se întorc în timp folosindu-se de hipnoză și pretind că-și revăd experiențe trăite într-o viață anterioară. Acest tip de regresie este folosit uneori ca formă de terapie, uneori ca instrument de cercetare, uneori ca formă de auto cunoaștere. Mulți oameni sunt sceptici în fața călătoriilor în vieți trecute și nu le consideră un adevărat fenomen hipnotic. Sunt mulți alții însă care cred în ele.

Mintea noastră este pregătită într-un mod unic să experimenteze continuitatea timpului. În timp ce suntem sfătuiți să traim aici și acum, cât mai mult în prezent, mintea noastră este obișnuită să zboare în trecut și viitor. Memoria și imaginația îsi fac treaba.

Capacitatea de a memora variază de la o persoană la alta, însă nici cei cu “memorie de elefant” nu își pot aminti în detaliu toate evenimentele din viață și nici cum au afectat acestea cursul ei.

Mintea filtrează automat anumite experiențe și păstrează în memorie ceea ce consideră normal sau ajutător. Ce fel de amintiri rămân indisponibile pentru gândirea noastră? De fapt există o mulțime de informații care nu sunt stocate niciodată în memoria noastră, dar și mai important, există o mulțime de experiențe care sunt reprimate – păstrare în mintea noastră fără să fim conștienți de ele. Acestea sunt informații care merită să fie analizate pentru că stau adânc în interiorul minții și ne afectează viața fără șă stim cum și de ce.

Regresia hipnotică este modalitatea prin care putem accesa aceste amintiri “îngropate”, le putem scoate la lumină, le putem conștientiza și le putem opri din a ne mai afecta viața.

Hipnoza permite astfel minții să călătorească în timp și chiar să depășească limitele acestei vieți și să scoată la lumină evenimente petrecute în posibile alte vieți. Ciudat poate fi faptul că unii oameni care nu cred în vieți anterioare pot de asemenea, în cazuri rare, să iasă spontan într-o presupusă viață din trecut, în timpul unei intenții de regresie în copilărie. Cum se întâmplă acest lucru?

Scepticii susțin că regresia în vieți anterioare este rezultatul unor amintiri false, considerând conceptul de a trăi mai mult decât o dată total neștiințific, în timp ce alții pretind că este dovada reîncarnării.

Ce sunt amintirile false? O amintire falsă este o experiență mentală greșită, considerată ca fiind o reprezentare veridică a unui eveniment. Creierul poate să ne joace feste și să creeze distorsiuni în rememorarea unor evenimente care nu ni s-au întâmplat, dar despre care putem crede că sunt reale.

Principala cauză care stă la baza formării de amintiri false este o eroare în ceea ce privește înregistrarea sursei amintirii. Astfel, o persoană își poate însuși inconștient o amintire a unui eveniment care nu i s-a petrecut lui, despre care a citit, a văzut într-un film, sau chiar un eveniment dezirabil.

Aceasta ar putea fi o posibilă explicație pentru faptul că puțini din cei care fac regresie într-o viață anterioară se întorc cu o experiență să-i spunem “comună”. Aproape toți experimentează evenimente intense, extreme și într-o viață anterioară au avut fie un rol important, fie un destin prea crud. Oamenii își folosesc adesea faptele pe care le învață în timpul regresiei lor pentru a-și valida sau a-și dovedi anumite lucruri.

Așa cum spuneam mai sus, de cele mai multe ori cei care fac regresie descoperă că în vieți anterioare au fost fie regi, regine, oameni celebri în misiune sau la cealaltă extremă, dintr-o pătură inferioară a societății. Nu știm sigur dacă experiența de viață trecută este reală sau imaginară, însă cu siguranță acest tip de terapie dă rezultate.

Există numeroase persoane care și-au rezolvat problemele după ce au descoperit că evenimente trecute sunt de vină pentru problemele lor actuale. Terapeuții care fac acest tip de terapie îți pot spune multe povești de succes.

Un astfel de exemplu poate fi o persoană supraponderală care pretinde că a descoperit că a murit de foame în timpul unei foamete acum 2000 de ani în Egipt, așa că trebuie să mănânce în această viață ca un fel de despăgubire. O dată cunoscută presupusa cauza, persoana reușește să se înțeleagă, să se ierte și să își privească problema dintr-un alt unghi. Așa începe procesul de schimbare, de vindecare.

Nu trebuie să uităm însă efectul sistemului de credință (indiferent de religie) cât și puterea creatoare colosală pe care o are subconștientul nostru. De câte ori ai reacționat la un moment dat față de ceva ce ai descoperit mai târziu că nu era ceea ce credeai că este?

Pentru cei interesați de subiect, este foarte cunoscută povestea lui Bridey Murphy, o femeie casnică din Virginia care a devenit faimoasă în anii 1950 după ce în urma unor ședințe de regresie a povestit detalii în amănunt legate de viața sa ca femeie irlandeză în secolul al XIX lea. Povestea sa a devenit rapid virală așa că mai mulți investigatori au mers să verifice datele oferite de aceasta. Nu s-au găsit înregistrări care să corespundă cu presupusele amintiri ale lui Bridey, însă au fost capabili să demonstreze că povestea sa era construită în jurul amintirilor reale din copilărie ale unui vecin irlandez. Povestea ei o găsești aici.

Sunt oameni care apelează cu o intenție clară la regresia într-o viață anterioară pentru a-și rezolva anumite probleme cu care se confruntă. Să pornești însă spre rezolvarea unei probleme prin hipnoză de la o presupunere este ceva greșit.

Să presupui înainte de a trăi o experiență că problema ta are rădăcini într-o viață trecută crează confuzie. O confuzie apare atunci când mintea subconștientă crează amintiri pentru a “umple golurile” unde informațiile nu sunt disponibile pe baza experienței reale. Iată un motiv pentru care o astfel de regresie făcută cu intenționalitate nu ajută.

În filozofiile asociate cu diferite credințe care includ conceptul de a trăi mai mult de o viață, există conceptul de karmă. Oamenii care cred în karmă consideră că avem nevoie de mai mult de o existență pentru a atinge o stare ideală, și din acest motiv trăim mai multe vieți. Din acest punct de vedere, am intrat în această viață pentru că avem probleme la care trebuie să lucrăm.

Logica sugerează că dacă cineva a intrat în această viață pentru a lucra la o problemă rămasă dintr-o existență anterioară, atunci experiența necesară pentru a realiza asta vine în această viață. Faptul că apelezi la hipnoză pentru a lucra la o anumită problemă indică faptul că problema a apărut deja. Astfel, este logic că nu este nevoie să apelezi la o regresie într-o viață anterioară pentru a lucra pe această temă. Problema o poți rezolva la nivelul istoriei actualei vieți.

La final îți spun că nu, eu nu practic regresia în vieți anterioare, dar fac hipnoză și susțin traininguri de ani buni iar ideile de mai sus au rolul să-ți arate o perspectivă din care poți să privești subiectul. Dacă ești sau nu de acord, lasă-mi mai jos comentariul tău. Sunt curios și deschis să-ți aflu părerea ?

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale și apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!