Termenul de “hipnoză” a apărut în jurul anului 1840, însă vindecătorii au început să folosească această tehnică, sub diverse forme, cu multe secole mai devreme. Primele înregistrări ale hipnozei le găsim în textele antice chineze și egiptene, cu mai mult de 2500 de ani în urmă. În Grecia găsim încă rămășițele fizice ale templului antic de vindecare a somnului a lui Asklepios.

Medicul Asklepios a creat un templu de vindecare a somnului într-o cameră din piatră, slab luminată (numită Abaton), unde oamenii intrau și se așezau pe o bancă din piatră sub forma unui șezlong. Pacienții erau pregătiți cu câteva zile înainte cu ape purificatoare, băi și post. În ziua în care ajungeau la Abaton, erau instruiți să intre într-o stare de reverie, calm și să-l aștepte în tăcere pe Asklepios. Medicul venea apoi în cameră și le șoptea intenții de vindecare în baza bolii și condiției lor fizice, folosindu-se de atingeri blânde și afirmații pozitive. Dovezile tratamentelor sale au fost mărturiile sculpate de pacienții săi în pietrele și rocile din jurul templului, în care au scris despre vindecarea lor.

Acest tip de tratament a continuat de-a lungul istoriei, de la practicieni medicali precum Avicenna în jurul anului 1000, la medicul elvețian Paracelsus în secolul XVI, însă primul medic care a avut o influență cu adevărat vizibilă asupra hipnozei a fost austriacul Franz Anton Mesmer.

franz-mesmer
Shares
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • LinkedIn

Franz Mesmer

Epoca modernă a hipnozei începe o dată cu descoperirile medicului austriac Franz Mesmer (1734-1815), cel care a deschis drumul spre hipnoză, dar și cel care din anumite motive a lăsat urme nefavorabile reputației hipnozei, de care ne mai împiedicăm și astăzi.

Mesmer a stabilit o teorie pentru vindecare prin forțe magnetice interne, denumită mesmerism, termen aflat în uz și astăzi. Medicul austriac credea că o sănătate fizică și psihică bună este un rezultat al forțelor magnetice bine aliniate, ceea ce implica acordarea de medicamente cu doze mari de fier și apoi mutarea magneților pe corpul pacienților.

Mesmer a hotărât să experimenteze folosirea acestui fenomen uimitor în medicină și a descoperit rapid că ar putea produce remedii aparent miraculoase pentru tot felul de afecțiuni. Mesmer a fost uimitor prin succesul pe care l-au avut eforturile sale terapeutice, iar în anii 1780 își primea pacienții în faimosul Salon Parizian.

Pentru că nu a putut să-i trateze pe toți cu metoda sa, a dezvoltat câteva abordări extrem de noi pentru a se adapta tuturor celor care i-au solicitat ajutorul. Una dintre acestea presupunea pur și simplu să atingi un copac prin tije magnetice; mulți dintre cei consiliați nici nu ajungeau să-l cunoască pe Mesmer, fiind îndrumați direct spre copacul magnetic. O altă metodă nouă pe care a dezvoltat-o presupunea un butoi de nisip din care au fost trase mai multe frânghii. Pacienții lui trebuiau să stea în jurul cilindrului, ținându-se de una din frânghii, pentru o ușurare a simptomelelor.

În timpul acestor ședințe, pacienții lui Mesmer intrau într-o stare de tranziție care îi ajuta să se vindece. El a văzut acest lucru ca dovada succesului terapiei sale. Ceea ce Mesmer nu a reușit să vadă este că puterea sugestiei, nu magnetismul, a reprezentat cheia succesului. Mesmerismul demonstrează astfel puterea sugestiei înainte ca știința să-și aducă influența asupra lumii occidentale.

Benjamin Franklin, celebrul om de știință și diplomat american, este responsabil pentru finalul “magiei” lui Franz Mesmer. În 1785, când avea aproape 80 de ani, Franklin era o figură foarte populară în Franța și a fost numit de guvernul francez în funcția de comisar pentru a investiga activitatea lui Mesmer. Se pare că Franklin a intuit cumva ce ascundea succesul doctorului austriac “dacă acești oameni se simt mai bine, atunci o fac prin propria lor imaginație”. Desigur, e vorba de sugestie, nu imaginație, dar nici el și nici Mesmer însuși nu au fost conștienți în acea perioadă cât de puternică este puterea sugestiei.

Deși metodele sale au fost desconsiderate în urma raportului lui Franklin, Mesmer a rămas una dintre cele mai memorabile figuri din istoria hipnozei. Cum a ajuns însă magnetismul lui Mesmer la hipnoză?

james braid
Shares
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • LinkedIn

James Braid

Chirurgul scoțian James Braid (1795-1860), cunoscut ca tatăl hipnoterapiei, a experimentat fenomenul și a inventat numele de “hipnoză”, termen dat după Hypnos, zeul somnului în Grecia Antică.

Dr. James Braide s-a născut în Scoția în 1795. A urmat Universitatea Edinburgh (1812-1814), de unde a obținut o diplomă de la Colegiul Regal al Chirurgilor. A început să practice în 1816, devenind foarte interesat de mesmerism, iar în 1841 a fost martor la primele demonstrații de mesmerism făcute de Charles Lafontaine, un student elvețian al lui Franz Mesmer.

Braid, deși fascinat, a contestat teoria din spatele magnetismului animal. El a intuit că transa mesmerică în care se aflau subiecții apare pur și simplu în urma fixării lor vizuale asupra obiectului pe care mesmeristul l-a folosit pentru a-și induce transa și nu de forța fizică sau “fluidul” pe care Mesmer în considera responsabil.

Dr. Braid a început să-și testeze propria procedură de inducție pe o serie de voluntari, inclusiv soția sa, și a realizat că este aproape de a descifra cu adevărat fenomenul. El a susținut că fixarea vizuală prelungită pe un obiect, de exemplu pe un ceas care se învârte pe un lanț (de aici și celebra imagine pe care mulți o asociază hipnozei), aduce o stare de oboseală în anumite zone ale creierului și că aceasta îi determină pe subiecți să intre într-o stare de transă pe care a numit-o inițial “somn nervos”.

Din moment ce dorea să evite orice asociere cu mesmerismul, avea nevoie de un cuvând nou pentru a-și descrie descoperirea. Prima sa sugestie, cea de somn nervos, a fost și titlul primei sale cărți despre acest subiect. Continuând cu tema somnului, a introdus ulterior termenul de neuro- hipnotism, de la Hypnos, zeul grec al somnului. A renunțat apoi la prefix și a preferat varianta scurtă de hipnoză, care avea să intre în istorie.

De asemenea, el a descoperit că atenția susținută și concentrarea asupra vocii hipnotizatorului contribuie, de asemenea, la inducerea într-o stare de transă.

De-a lungul timpului, conceptele și experimentele lui Braid cu hipnoza au fost modificate și rafinate. Nu a renunțat complet la conceptul de somn nervos, dar a pus accept sporit asupra rolului factorilor psihologici. În acest sens, el a subliniat importanța concentrării mentale în inducerea transei hipnotice și a restrângerii conștiiței subiectului în timp ce este hipnotizat, atenția subiectului fiind complet absorbită de cuvintele și acțiunile hipnotizatorului, excluzând toate celelalte influențe externe.

Dr. James Braid a folosit hipnoza în practica sa medicală și a fost un pionier în utilizarea hipnozei ca înlocuitor al anesteziei în anumite situații care implică intervenții chirurgicale de rutină. A murit în 1860, timp în care interesul pentru hipnoză a scăzut până când a fost adus iar în centrul atenției în anii 1880, parțial și datorită traducerii scrierilor acestuia în franceză și germană.

James-Esdaile
Shares
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • LinkedIn

James Esdaile

Contemporan cu James Braid, James Esadaile (1808-1856) este un chirurg scoțian care a lucrat în India între 1845 și 1851.

Pionier în operațiile hipnotice, a lucrat ca chirurg pentru British East India Company, la diferite spitale din Calcutta, și a efectuat până la 261 intervenții chirurgicale mari și peste 1000 minore. Operațiile chirurgicale au variat de la extracția dinților până la amputarea coapsei sau a întregului picior, eliminarea de tumori, hernii, și cancere folosind hipnoza (mesmerism) ca anestezie. Medicamentele anestezice, cum ar fi eterul și cloroformul, nu  erau descoperite în acea perioadă.

Cartea lui James Esdaile (Mesmerismul din India și aplicația sa practică în chirurgie și medicină) prezintă o descriere fantastică a aplicării hipnozei în medicină și modul în care a efectuat diferite intervenții chirurgicale în acele zile (1845-1850), văzute ca niște miracole. El a făcut o treabă minunată și a oferit hipnozei credibilitate.

Dalhousie, fostul guvernator general al Indiei, a scris într-o scrisoare din 27 iunie 1856 că putea să vorbească cu încredere despre eficacitatea hipnozei în cazurile chirurgicale și că Dr. Esdaile avea, fără îndoială, capacitatea de a influența pacienții prin mesmerism, pentru a-i reduce într-o stare de insensibilitate. În timp ce erau în acea stare de insensibilitate, el a efectuat operații chirurgicale de orice fel. Aceste operații au fost efectuate cu mare succes fără nicio durere a pacientului. Unele dintre ele erau grave și complicate, dar nici un singur deces nu a fost raportat.

Un element ce a dat unicitate tehnicilor lui Esdaile a fost faptul că majoritatea pacienților săi nu vorbeau limba engleză. Limba nu a fost însă o piedică pentru operațiile sale. Oamenii, indiferent de limbă, cunoștințe, intelect, castă sau religie, au beneficiat de  operațiile chirugicale ale dr. James Esdaoile. În hipnoterapia modernă, limbajul verbal este mult mai important, insă Esdaile avea  alte metode.

După această perioadă, a urmat una în care hipnoza a fost în centrul atenției mai mult datorită spectacolelor de scenă și mai puțin din punct de vedere terapeutic. Cu toate astea, a rămas în atenția numelor mari ale psihologiei secolului XIX.

Jean-Martin Charcot (1825 – 1893), unul dintre pionierii neurologiei moderne, s-a concentrate asupra noțiunii de hipnotism ca stare fiziologică aflată în condiții patologice. Ideile sale au fost influențate de scrierile timpurii ale lui Mesmer și ale lui Braid, însă opiniile sale au fost pe larg response și considerate incorecte.

A reușit însă să-l influențeze pe părintle psihanalizei, Sigmund Freud, care în prima sa carte “Studii asupra isteriei” (1895) a popularizat conceptul de terapie prin regresie hipnotică. Freud a abandonat însă ulterior hipnoza în favoarea propriei sale metode psihanalitice.

Un alt precursor al hipnozei moderne a fost Dr. Emile Coue, care, la sfârșitul secolului al XIX, a scris despre autosugestie și despre rolul hipnotistului ca facilitator al schimbării și vindecării prin implicarea și participarea totală a clientului în procesul hipnozei. Este bine cunoscut motto-ul său “zi de zi, în toate privințele, sunt din ce în ce mai bun”.

În ciuda acestor descoperiri, oamenii de știință au dedicate tot mai puțin timp și energie subiectului. Posibil, datorită faptului că începea să devină acceptată și mai puțin controversată, nu a mai stârnit aceeași pasiune. Hipnoza avea să fie aprobată oficial ca instrument în medicină abia în 1955 de Asociația Medicală Britanică și în 1985 de Asociația Medicală Americană.

milton erickson
Shares
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • LinkedIn

Milton H. Erickson

In zilele noastre, probabil că Milton Erickson este figura cea mai cunoscută în hipnoza medical. Abilitatea lui de a-și vindeca pacienții prin accesarea minții lor subconștiente încă inspiră.

Egal cu înțelepciunea sa ca psihoterapeut este curajul remarcabil al lui Erickson în fața tragediei personale. La vârsta de 17 ani a fost diagnosticat cu poliomelită, rămânând în întregime paralizat. Deși nui s-au dat șanse de supraviețuire, Milton a reușit să-ți înfrunte boala și să o folosească în interesul său pentru cunoașterea minții umane.

Cariera doctorului Erickson a durat mai mult de 50 de ani. El a efectuat cercetări ample asupra sugestiei și hipnozei, mai întâi ca student la Universitatea din Wisconsin, și mai târziu pe parcursul pregătirii sale medicale.

În 1957, el și câțiva dintre colegii săi au înființat Societatea Americană de Hipnoză Clinică, iar dr. Erickson devine Președintele acesteia. El a fondat, de asemenea, Jurnalul American de Hipnoză Clinică.

Abordarea lui Erickson se îndepărtează de hipnoza tradițională într-o varietate de moduri și crează un nou trend. În timp ce până atunci procesul de hipnoză era conceptualizat ca o ședință în care terapeutul emite sugestii standardizate unui pacient pasiv, hipnoza Ericksoniană subliniază importanța relației terapeutice interactive și angajarea resurselor interioare ale pacientului. Dr. Milton Erickson a revoluționat practica hipnoterapiei aducând numeroase concept originale și noi moduri de comunicare.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum funcționează hipnoza, despre cum funcționează mintea, despre diferitele metode de inducere a stării de transă, despre cum să lucrezi cu copii, cu adulți, despre cum poți folosi hipnoza în controlul și managementul durerii și multe multe altele, te invit atunci la următorul Training Profesional de Hipnoză.

Pentru a te înscrie la următorul Training Profesional de Hipnoză precum și pentru a vedea mai multe detalii și programul pe zile dă click AICI.

 

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale și apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!